miercuri, 6 mai 2020

Abonament la stabiliment: al treilea numar, gratis!

PSD-ul ar decide in seara asta sa iasa de la de la guvernare. Toata lumea e de acord ca motivul remanierii lui Dan Nica a avut un pretext ridicol, cel al autobuzelor electorale si al sigurantei cetateanului, cand de fapt grijile romanilor sunt altele si mult mai grave! Prim-secretarul de partid si de stat, Basescu, nu avea de fapt alta varianta sa puna mina pe Interne si intrase in criza de timp in a se descotorosi de social-democrati. Boc i-a executat dorinta cu un discurs de giga pentru neamul lui giga, care-l urca si mai sus pe scaunelul penibilitatii. Da nu-i suparare ca pe scaunel s-a suit si Basescu, cu al sau referendum care ne poate face de risul curcilor Europei. PSD-ul va iesi din Guvern cu de-a sila, peste vreo 15 ore, sustinindu-si ministrul din… onoare (ar fi culmea culmilor sa intoarca si celalalt obraz sau… sa se razgindeasca Boc pina dimineata!). E stiut ca le-ar fi placut pesedeilor sa mai sada acolo, intr-un mariaj ce se voia sa para util si modern si fara prejudecati, adica acceptind cu… frivola… responsabilitate curvasareala, dar parca, electoral, devenise cam… scump, dom'le scump!… Asta a fost, pana la urma, arta compromisului si guvernarea in interesul natiunii proclamata in 2005 de Basescu. Si pe placa asta i-a placut mult sa falseze si lui… mr. Geoana, cu aerul dizidentului pus la jug! Arii jalnice! Acum se vede mai limpede. Stabilimentul asta politic macar de-ar fi fost… cu lista de preturi la vedere si cu felinarul la poarta aprins si poate nu ne-am fi gindit la aceasta alianta, impotriva naturii, cu greata, ca la culmea ipocriziei atinse de Romania in cei 20 de ani ai sai de democratie originala.