Artificii in parul meu

Buna ziua, mm? E bine, de ce n-ar fi? La multi ani, oameni dragi! Daca as gandi ca paganii, superstitios, as zice ca am inceput anul cum nu se poate mai prost. Dar de ce sunt totusi fericita? Pentru ca am de ce, de aceea! (Cu totii avem aceleasi motive de fericire, nu sunt eu, numai, vreo aleasa.) Aseara, pielea spatelui meu era scaldata intr-o crema antiinflamatoare, aplicata cu supraabundenta, din disperare, intru calmarea durerilor musculare care imi torturau, deopotriva, de cateva ore, carnea si sufletul. Artificiile de la miezul noptii acesteia, au fost cele mai injurate dusmanoase mie, caci fusesem, in fine, binecuvantata de un somn-medicament, venit  abia-abia. La miezul noptii, traditia (pe care incercasem din toate puterile sa o eludez) in familia lui Marian- si a mea, de-acum- presupune a se coace si manca, fierbinte, o placinta cu branza. Volens, nolens… Am bifat obligativitatea traditia, cu politeturile si complimentele de rigoare, si m-am intors in patul meu de suferinta. La 7 fara, ne-am trezit sa mergem la Biserica, sa participam la Te Deum-ul de 1 Ianuarie.