Spun, banal, „te iubesc, atunci cand simt iubirea. Nu-mi ascund tristetea, atunci cand resimt o tacere nedreapta. Strig sau suspin ca mi-e dor, in clipele in care ma sfasii de setea intalnirii. Probabil ca gresesc. Probabil ca-n jocul acesta incalcit, inclestat, dureros, in constructia fragila si complexa a margelelor de sticla, nu pot invinge decat marii maestri, cunoscatorii desavarsiti ai regulilor. Jucatorii cu har si talent si stiinta. Sau marii trisori. Sau micii farsori. Si poate ca e adevarat ca doar o data la o mie de ani hazardul daruieste, nemuncita, victoria, celui mai norocos dintre pamanteni, celui mai iubit. Celui care n-a stiut sau n-a vrut sa intre in joc. Dar soarta a fost buna cu el. Si chiar daca mintea mea lucida se-ndoieste, firesc, ca asupra vietii mele se vor fi randuit soroacele marii iubiri cu noroc, totusi, cu inima ridicata din praf si din neguri, cu sperantele adunate din margini innoptate de drum, imi gasesc, mereu, puterea sa intreb: daca ne vom reintilni, dupa atata lupta si zbatere, dupa atata nadejde si deznadejde, dupa atata truda si vis, dupa ce ne vom fi uscat toate lacrimile, dupa ce ne vom fi iertat toate tradarile, dupa ce ne vom fi uitat toate ezitarile, nu-i asa ca nu ne vom mai desparti niciodata? text scris de Alice Nastase Buciuta (Tango, 14 Octombrie 2010) Share this: Digg Reddit Like this: Like Be the first to like this post.
sâmbătă, 21 martie 2020
pauzele sunt frumoase
Unii dintre noi nu suntem facuti sa facem pauza. Atunci cand suntem pe stand-by ni se pare ca suntem inutili si vestejiti. Incerc sa invat sa am rabdare cu mine, sa ma bucur de pauze si sa nu ma grabesc. Citesc Tango si ador blogul doamnei Alice Nastase Buciuta. La fel de mult ador si blogul Danei Nalbaru Bucur. Am postat mai jos ultima parte dint-un interviu frumos tare al Danei si un text frumos care oglindeste ceea ce simt eu vizavi de echilibrul dintre relatia dintre barbat si femeie si relatia femeii cu ea insasi. Asta ma preocupa in ultima vreme. Nu am rabdare. Desi stiu totul despre efectele miraculoase ale asteptarii cuminti, timpul care se scurge pana sa aflu decizia dupa care tanjesc ma raneste de moarte. Asteptarea docila, pasiva, imi umileste visele. Imi pangareste rosturile. Si-atunci scriu scrisori, care sa-mi amageasca ragazurile. Trimit mesaje, care sa-mi indulceasca ecourile singuratatii. Si, innebunita de groaza asteptarii, de fiecare data incalc si uit, neputincioasa, toate regulile jocului fara de mila. Nu ma pricep la farse Stiu ca exista pasi ai ademenirii, carari iscusite ale rabdarii. Stiu ca exista tertipuri destepte, strategii cu folos. Daca esti devastat de trist, ii trimiti celui care ti-a frant sperantele o scrisoare prefacut vesela si nepasatoare. Ca sa nazuiasca, mai departe, dupa tristetea ta iubitoare, pierduta. Daca te chircesti de dorinta, daca te prabusesti de dor, ii spui vorbe incetosate, ca si cum te-ai indeparta. Ca sa te strige inapoi. Daca simti ca n-ai sa mai poti trai fara el, ascunde-te, ca si cum ai pleca departe, ca si cum ai muri. Sa-l faci sa sufere, sa-l obligi sa se ia la tranta cu propria teama de risipire. Dar eu, dragul meu, nu ma pricep la farse. Spun, banal, „te iubesc, atunci cand simt iubirea. Nu-mi ascund tristetea, atunci cand resimt o tacere nedreapta. Strig sau suspin ca mi-e dor, in clipele in care ma sfasii de setea intalnirii. Probabil ca gresesc. Probabil ca-n jocul acesta incalcit, inclestat, dureros, in constructia fragila si complexa a margelelor de sticla, nu pot invinge decat marii maestri, cunoscatorii desavarsiti ai regulilor. Jucatorii cu har si talent si stiinta. Sau marii trisori. Sau micii farsori. Si poate ca e adevarat ca doar o data la o mie de ani hazardul daruieste, nemuncita, victoria, celui mai norocos dintre pamanteni, celui mai iubit. Celui care n-a stiut sau n-a vrut sa intre in joc. Dar soarta a fost buna cu el. Si chiar daca mintea mea lucida se-ndoieste, firesc, ca asupra vietii mele se vor fi randuit soroacele marii iubiri cu noroc, totusi, cu inima ridicata din praf si din neguri, cu sperantele adunate din margini innoptate de drum, imi gasesc, mereu, puterea sa intreb: daca ne vom reintilni, dupa atata lupta si zbatere, dupa atata nadejde si deznadejde, dupa atata truda si vis, dupa ce ne vom fi uscat toate lacrimile, dupa ce ne vom fi iertat toate tradarile, dupa ce ne vom fi uitat toate ezitarile, nu-i asa ca nu ne vom mai desparti niciodata? text scris de Alice Nastase Buciuta (Tango, 14 Octombrie 2010) Share this: Digg Reddit Like this: Like Be the first to like this post.
Spun, banal, „te iubesc, atunci cand simt iubirea. Nu-mi ascund tristetea, atunci cand resimt o tacere nedreapta. Strig sau suspin ca mi-e dor, in clipele in care ma sfasii de setea intalnirii. Probabil ca gresesc. Probabil ca-n jocul acesta incalcit, inclestat, dureros, in constructia fragila si complexa a margelelor de sticla, nu pot invinge decat marii maestri, cunoscatorii desavarsiti ai regulilor. Jucatorii cu har si talent si stiinta. Sau marii trisori. Sau micii farsori. Si poate ca e adevarat ca doar o data la o mie de ani hazardul daruieste, nemuncita, victoria, celui mai norocos dintre pamanteni, celui mai iubit. Celui care n-a stiut sau n-a vrut sa intre in joc. Dar soarta a fost buna cu el. Si chiar daca mintea mea lucida se-ndoieste, firesc, ca asupra vietii mele se vor fi randuit soroacele marii iubiri cu noroc, totusi, cu inima ridicata din praf si din neguri, cu sperantele adunate din margini innoptate de drum, imi gasesc, mereu, puterea sa intreb: daca ne vom reintilni, dupa atata lupta si zbatere, dupa atata nadejde si deznadejde, dupa atata truda si vis, dupa ce ne vom fi uscat toate lacrimile, dupa ce ne vom fi iertat toate tradarile, dupa ce ne vom fi uitat toate ezitarile, nu-i asa ca nu ne vom mai desparti niciodata? text scris de Alice Nastase Buciuta (Tango, 14 Octombrie 2010) Share this: Digg Reddit Like this: Like Be the first to like this post.