Doamna si acadelele

 Buna ziua, oare ce faceti voi acum, fix acum? Daca asteptati musafiri sau plecati in vizita diseara, banuiesc eu ce va preocupa. Pentru mine una, Revelionul nu inseamna nimic mai mult decat schimbarea datei din calendar.  Sarbatorile religioase doar, au importanta pentru mine, celelalte, nu ma emotioneaza nici un pic. Maine, voi celebra onomastica tatalui meu, Vasile, sarbatorind bucuria ca traieste si ca nu a incetat o clipa sa fie tatal meu bun, dintotdeauna. Eu pot sa vorbesc Apropo de oameni buni (si de Revelion, poftim), Marian al meu, langa care, si cu care trec impreuna peste al treilea nostru an, este si el un barbat bun.  Cand vorbesc cu cate o prietena la telefon, cateodata, deduc ca nu poate vorbi deschis cum ar vrea, avand alaturi pe sotul ei. Azi, am avut neplacuta surpriza, sa fiu si eu intrebata: “Nu poti sa vorbesti (liber)?” Eu pot sa vorbesc. De fapt, extrem de rar vorbesc la telefon, cand sunt acasa, fara Marian alaturi de mine. Nu din alt motiv, dar stam mereu impreuna si suntem ca unul. Daca nu ma intreaba el, ii spun eu. Nu ne ascundem nimic, ba chiar ne spunem si din cele ne necesare, macar pentru a ne amuza. Ar fi o mare uraciune sa am si eu, in viata mea, aproape, un om de care sa ma tem, cum au atatea femei. Nu doresc asta nimanui. Sa fim iubite, doamnelor! Doamna si acadelele Am mai scris despre un castig pe care mi l-a adus acest sfarsit de an, care ma multumeste mult: a disparut, singura, nevoia mea de-a compensa prin mestecare de dulciuri si diverse tipuri de snacks-uri, neplacerile durerilor, deznadejdile.